Colțul flașnetarului (I)

Eugen Marola

Cârciuma lui Iordache Ionescu de pe Covaci no 3

În inima centrului istoric, unde astăzi abundă de terase cu aere zise europene, cândva, la mijlocul secolului al XIX-lea, se deschidea o locantă ce va face legendă şi, mai mult decât atât, a impus un standard al calităţii servirii nemaiîntâlnit până atunci. Printre care cu boi, sacagii, vânzători ambulanţi, hanuri şi alte exclusivităţi balcanice, îşi făcea apariţia, timid, în 1857, o modestă cârciumă, tavernă mai degrabă, asezonată cu o mică terasă acoperită cu rogojini, şi care purta un nume simplu, ţărănesc: „Trei foi de viţă”. Apropitarii erau doi fraţi, Constantin şi Iordache Ionescu, ce veniseră dintr-un sat amărât, Ciochina de pe Ialomiţa, să-și încerce norocul în Capitală, ajutaţi fiind, la început, de un unchi cu stare, negustor şi bancher respectat, George Ionescu.
Continue reading “Colțul flașnetarului (I)”

Tinutul Secuiesc – la hotii din Plaiesii de Jos ma gandesc

Autor Hans / Neuer Weg

Un telefon vineri seara (07. 10. 2012):
– Alo, am primit numarul Dvs. de telefon de la domnul X. Locuiesc in comuna Y in Secuime. E vorba de furtul de lemne din paduri, stiti, ca doar ati mai filmat la noi! Trebuie neaparat sa vorbim despre astea… Nu demult i-au furat cetateanului Z 100 metri cub, suspectul fiind dl. V, care si-a ‘tras’ o pensiune, nu demult, la marginea satului, cu toate ca nu lucreaza nicaieri! Iar pe mine m-a amenintat un anume W sa nu ma mai ocup de treaba asta… Si notati-va si numarul de telefon al lui U care stie o gramada de detalii…

Actualizare 09. 10. 2012: Dupa alte cateva telefoane cu cativa localnici inteleg ca cele petrecute in comuna Y sunt metode tipice de operare a hotilor de lemne din Secuime. Si ne mai miram ca Romania/Transilvania raman fara paduri
Sint curios ce voi afla pe teren!

Am primit marfa! Lemne taiate ilegal sau chiar furate, “livrate” la ceas tarziu la unul dintre gaterele ilegale din comuna Y din Secuime.
Am primit marfa! Lemne taiate ilegal sau chiar furate, “livrate” la ceas tarziu la unul dintre gaterele ilegale din comuna Y din Secuime.

———————-

Sosit ieri seara in satul A din jud. B din Secuime. A doua vizita dupa o filmare scurta in august a.c. Stiu unde m-am reintors: intr-una dintre cele mai frumoase comune din regiune – si totodata una dintre comunele cu cele mai grave probleme privind viata publica.

Iata “super oferta” de probleme de care nu duce lipsa localitatea: furt organizat de lemne din padurile retrocedate, functionarea de gatere ilegale, amenintari la adresa varstnicilor pentru a nu reclama furturile din padurile lor, localnici atacati si raniti de cainii de paza ale gaterelor, restituiri blocate de terenuri si paduri, delapidare de fonduri la composesorate, falsuri in acte la banda rulanta, abuzuri in serviciu a angajatilor Primariei, privatizari ilegale, vanzari de permise de conducere, braconaj, incendieri de terenuri defrisate, piramide de mita pe scara ierarhica, camatarie, extorsiune. Cam atata. …Am aflat in 24 de ore.

Vorbit ieri seara cu sursa nr. 1. Aflu cine sunt oamenii din spatele afacerii ilegale cu lemne: un anume C. D. si gashca lui din orasul E care cumpara lemnul prelucrat de la gatere si il comercializeaza – desigur cu hartii “in regula”, emise …ilegal, in orasele F si G. Pe linie de politie sunt protejati de cine trebuie  –  din moment ce pana si seful politiei judetene ar fi fost implicat in trecut in biznisul ilicit cu lemne. Motiv pentru care a si fost urgent …avansat in postul actual.
Sursa nr. 1 refuza sa vorbeasca in fata camerei…

Nu in ultimul rand, multi il banuiesc chiar pe Primar ca ar patrona discret dar eficient afacerile ilicite din comuna. Si din moment ce pana si “serviciile” ar fi, spune-se, implicate in numaratul banilor proveniti din A, totul merge ca pe roate (de camion). Sunt semne ca “serviciile” ar fi fost deja partial “privatizate”, unii “baieti” ocupandu-se, part-time, si de afaceri mai prospere decat spionajul…

Vorbit azi cu sursa nr. 2 si 3. Sursa 2 vorbeste franc si fara teama si in fata camerei de filmat – printre altele despre faptul ca un afacerist bine network-uit in sferele inalte ale UDMR (si PDL) si-ar fi “facut rost”  in mod ilegal de terenurile din jurul unor izvoare de apa minerala. Despre alt localnic a aflat ca si-a confectionat un document “istoric” de pe la 1700+ cu ajutorul caruia a solicitat “retrocedarea” unor terenuri/paduri ce n-au apartinut nicicand unor inaintasi de-ai lui. S-a dat de gol incluzand si numarul casei sale de locuit – care acum 300 de ani inca nu exista… Si totus, Primarul i-a dat terenul!

Sursa nr. 3 ar avea de povestit romane intregi (de groaza) – dar refuza s-o faca in fata camerei, de frica sa nu pateasca ceva copiii ei, pt. ca este convinsa/informata ca interlopii zonei ar fi bine ‘infipti’ pana in sistemul de justitie si in parchet (cel de pe langa judecatorii si tribunale). Drept dovada, autorul unui furt a mai multe zeci de metri cub de lemn s-a scos de sub urmarire penala dupa ce din dosar fusese sustras procesul vorbal din care reiesea ca respectivul fusese faptasul…
De frica unor represiuni, multi localnici tac, cu toate ca fiecare stie cate ceva – si unii stiu enorm de multe… Totodata, tacerea localnicilor este cea care mentine in viata acele structuri de ale caror represiune ei se tem. Un cerc vicios…

Update 15. 10. 2012 ora 11.15: Dupa ce telefonasem ieri seara cu sursa 1 (care se stie cu telefonul interceptat), azi dimineata am ramas cu cartela de orange blocata. Prietenii care ma sunasera azi au aflat ca cica am un “numar nealocat – pentru  a afla numarul de telefon apelati la…“  Azi mi-am cumparat alta cartela, noua, prepaid; vorbesc cu dansa toata ziua fara probleme – iar dupa ultimul telefon de seara asta, primit de la sursa 1, ghici ce???? Cartela nr. 2 blocata si ea.  (Defapt sper sa-i de-a drumul din nou daca se afla de magaria asta! ;-)
Sa inteleg ca mai nou tre’ sa trimit cereri de deblocare a cartelelor la SRI? Hey! Lasati glumele proaste!

Update 16. 10. 2012: Azi noapte pe la ora 12.30 am constatat cu bucurie ca virgula cartela prepaid imi fusese deblocata. Cu multumirile de rigoare ca mi se ingaduieste dreptul de comunicare chiar si atunci cand investighez hotii patronate de unii lucratori ai Politiei si nu numai!

Incepatori intr-ale furtului de lemne: Se taie mesteceni crescuti pe pasune.
Incepatori intr-ale furtului de lemne: Se taie mesteceni crescuti pe pasune.

————————

Reintors acasa dupa 3,5 zile de documentare intr-o localitate din sudestul Secuimii privind furtul de lemne si alte (multe) iregularitati si probleme serioase in viata publica. Ce mai, Estul Salbatic! Si totusi, de fiecare data cand vizitez “orientul” transilvan, ma simt ca in concediu. Scapi de rutina muncii zilnice, scapi de Ardealul ex-sasesc si romanesc. Scapi chiar de …Romania – in “centrul Romaniei”!  Uuups… Da’ asa e! Secuimea – ultimul “canton” istoric al Elvetiei Orientale care si-a pastrat cat de cat vechea structura etno-demografica: foarte multi secui si foarte putini romani. Cei 90% secui din Secuime stiu cine sint si se pare ca vor sa fie/sa ramana ceea ce sint: un fel de unguri ce n-au fost unguri, dar au devenit mai unguri decat ungurii.

Cateva ingrediente ale specificului Secuimii: o natura (aparent) intacta, o asezare geografica relativ izolata in Carpatii Orientali, o populatie despre care am vorbit deja mai sus, cu mentalitate, temperament, folclor, muzica, bucatarie proprii, cu niste peisaje rurale, urbane surprinzator de intacte – mai cu seama in zonele mai izolate, cu o anumita bunastare muncita si neprimita cadou si cu o relativa deschidere spre nou si influentele vestice (de regula prin filtru ungar). Un amestec destul de reusit dintre vechi si nou, arhaic si modern. Vezi comuna Plaiesii de Jos/Kaszonaltiz – undeva la jumatate de drum intre Miercurea Ciuc si Tg. Secuiesc. Un frumos si nu foarte cunoscut capat de lume – si, poate paradoxal, “localitatea hotilor de lemne”, despre care am scris deja si urmeaza sa scriu si in articolul de fatza.

Fara indoiala, Secuimea/Tinutul Secuiesc are acel “ceva” inconfundabil si cumva reconfortant pentru cel care este in cautarea exoticului si necunoscutului chiar in fata usii, in propria lui tara, poate la doar 1-2-3 judete distanta! Asa ca nu e de mirare ca, pe langa szekely (locuitorii “scaunelor”, adica a vechilor unitati administrative din Ardeal) in Secuime se intersecteaza, deseori pe traiectorii identitar-ideologice paralele sau chiar opuse, turisti din Ungaria in cautarea “granitei de 1000 de ani”, politisti, militari, jandarmi, SRI-sti, forte speciale si alti functionari publici adusi, de preferinta, din Moldova, tineri nationalisti iubitori de tricoloare si necunoscatori de istorie (adusi, de preferinta, din Bucuresti si/sau Buddapesta), pelerini catolici, echipe de hockey pe gheata, vanzatori-cumparatori de lemne – si, inevitabil, diversi shmekerashi, aventurieri si …reporteri.

Mari mai sint si Plaiesii astia de Jos! Numele sugereaza ceva cu trupe de graniceri (iata granita de 1000 de ani!), granita militara habsburgica. Ceva de genul… Si, nu intamplator, folclorul local stie a povesti despre faptele de haiducie ale betyar-ilor locali. Ultimii au intrat la pensie, mai exact la racoare sau sub pamant prin 1962, dupe niste “neintelegeri” cu autoritatile, cu ocazia infiintarii CAP-urilor. (Cooperativa Agricola de Productie de sorginte comunista – pentru cei care au deschis televizorul pentru prima oara dupa 1989).

La 10-20 de km est de Plaiesi incepe Moldova, un taram …frumos, fara dubii, dar foarte diferit de ce e aici. De cum e aici. Acolo incepe Estul, mare si aproape infinit. Estul strain si totusi …primitor, salvator pentru multi secui, cu diverse ocazii istorice. (Asa ca, dece n-ar primi in sec. XX/XXI si Secuimea in schimb cateva zeci de mii de romani din Bacau sau Vaslui?) …Secui, ceangai moldoveni, moldoveni catolici, romani – trecerea dintre etnii este lina, uneori chiar duioasa. Nu doar in “Tara Ceangailor” (csangofold) ci si in Kaszon! Secui, romani, tigani; acum 1 secol si evrei si armeni – avem aici de toate pentru toti. Si odata pe an vin in vizita si artistii de tyate natziile dye la Kolozsvar-Napoca, la deja cunoscuta sindrofie alternativ-creativa Minimum Party.

Plaiesii de Jos/Kaszonaltiz – vazut de sus, de pe ‘hotar’. Parcelele nesistematizate sunt lucrate – peste tot in zona! Aici, munca asidua nu pare a fi nici chin si nici obligatie, ci un fel de chestie de bun simt – daca vrei sa suprvietuiesti iernile…
Plaiesii de Jos/Kaszonaltiz – vazut de sus, de pe ‘hotar’. Parcelele nesistematizate sunt lucrate – peste tot in zona! Aici, munca asidua nu pare a fi nici chin si nici obligatie, ci un fel de chestie de bun simt – daca vrei sa suprvietuiesti iernile…

Cam prea bucolic si idilic, locusorul asta!, nu-i asa? Si nu pot sa spun decat ca DA, asa e!, din pacate!  Ca, ceea ce am auzit si ieri si alaltaieri de la localnici nu face decat sa-mi confirme imaginea destul de sumbra despre ce se petrece cu oameni de aici – imagine ce mi-o facusem cu ocazia primei mele sederi aici, in august 2012. Este pur si simplu dureros sa auzi de la localnici si sa te convingi apoi singur, pas cu pas, ca acest loc este dominat de o mana de oameni cu intentii si cu preocupari dubioase spre penale, oameni ce au instalat in comuna o adevarata retea de interese ilicite, compusa din padurari, politisti, afaceristi, functionari publici – unii dintre ei cu pile si relatii “la judet” si – va rog sa cadeti cu  totii pe spate de frica si de fiori masochisti – chiar si la …Bucuresti. Ioi! Uau! Istenem!
(Apropo: Secuii au o adevarata istorie a relatiior cu Bucurestiul ce dateaza de cateva secole, daca nu exagerez involuntar – relatie ce ar merita cercetata, cunsocuta si comunicata mai bine…)

Lasand gluma si etnologia/sociologia  la o parte, se pare ca problema “mafiei locale” de la Plaiesii de Jos este chiar una serioasa – devenita cronica -, deoarece incepuse sa apara imediat dupa revolutie, fara sa fi incercat autoritatile s-o rezolve cu adevarat…

De indata ce voi fi reusit sa descurc itele celor aprox. 10-12 studii de caz/povesti mafiote “made in Kaszon” si voi fi editat+subtitrat si interviurile filmate, le voi prezenta aici en gros si en detail – cu nume, cu documente, cu tot. Pana atunci va invit sa va mai delectati cu cateva ‘carti postale’ “prea frumoase” din Plaiesii de Jos, jud. Harghita!

Era sa uit! O veste buna sau cel putin bunicica: Dupa ce cativa localnici fusesera in audienta la IPJ Harghita, in urma cu aprox. 2 saptamani, Plaiesii de Jos au trait prima razzie de politie din istoria recenta. Era si timpul – ca mai nou vad pana si extraterestrii cum se dezpadureste Romania. Si de atunci vine zilnic o comisie compusa din mai multi politisti pentru a investiga cele demult neinvestigate… Dar sa nu fim gresit intelesi: Asta nu inseamna automat ca unul dintre hotii de lemne padurari s-ar fi lasat de meserie… ;-) ))

Foto 5: Profesionisti in actiune: Dimineata se iese cu tractorul si cu remorca in adancul padurilor, la multi km departare de sat si se coboara in sat, pe intuneric, cu marfa proaspata pentru gatere. In dimineata urmatoare scandura e gata de drum – cu acte de provenienta si de transport “in regula” – emise ilegal de catre inginerul silvic local.

Foto 6, 7 si 8: Instantanee din Plaiesii de Jos (august, octombrie 2012) : 6. Un tractor grabit in drum spre padure, intr-o sambata dimineata. Noaptea se va intoarce incarcat, aproape sigur, cu lemn furat. Intr-una din surile din imaginea nr. 7 va fi apoi transformat in scanduri si dus din sat, dis de dimineata,  cu “TIR”ul. Totusi, cei care-si permit sa tina ‘marfa’ la vedere (foto nr. 8) nu sunt mafiotii “ai mari” ci sunt, din contra, foarte probabil, proprietari de drept ai materialului In schimb, gaterele ilegale ale hotilor sunt de regula goale pt ca acestia nu-si permit sa tina material in stoc, fara acte.

Foto 9: Cruce de lemn la rascruce de drum, pe hotarul din Plaiesii de Jos.

Foto 10: Cruci de fier forjat pe casele si surile din Plaiesi si din satele invecinate.

Foto 11: Vackor (La para padureatza) – carciuma simpatica din centrul comunei (6 lei ciorba de fasole ca la bunica acasa!) – totodata bursa de zvonuri, centru de afaceri si “statie de imbuteliat” politistul local – desigur pe cheltuiala hotilor de lemne.

Foto 12: Tipic pentru zona asta – atipic pentru Tinutul Secuiesc: porti boltite zidite.

Foto 13: Parcul unei mici, chiar foarte mici (foste) statiuni balneare ce a apartinut Consiliului local. De aici se ducea apa minerala inca din sec. XVIII. La inceput de sec. XXI a pus insa mana pe ea un om de afaceri bine interconectat cu politicul (ghiciti de 3 ori cu ce formatiune politica des intalnita la guvernare in anii trecuti? ;-) – si totusi: unii localnici mai greu de cap nu pricep CUM a reusit sa concesioneze(?), sa cumpere(?) statiunea …fara licitatie publica, fara sa se fi anuntat in prealabil proprietarul – adica comunitatea locala.

Foto 14: Apa minerala naturala. In anii 50 se imbutelia si se comercializa sub numele de “Salvator”. Azi curge frumos si natural direct in parau – probabil pentru ca preferam sa bem apa cu clor de la robinet…

Publicat aici

După Traian, potopul!

Deși pregăteam un articol despre puterea ridicolului asumat în arta secolului 21, am renunțat. Cauza? Mi s-a adeverit faptul că în România mai există atracția pentru un alt fel de ridicol în artă, ce antrenează pe bandă rulantă ridicolul individual, pe cel de grup și cel de interese și, în cele din urmă, pe cel social. E de ajuns să se dezvelească o importantă piesă de sculptură monumentală pe scările Muzeului de Istorie Națională din Calea Victoriei.

Controversele au avut loc din prima clipă și au fost previzibile încă de la primele priviri admirative, amuzate sau oripilate ale trecătorilor, anonimi sau mai puțin anonimi, cărora le este destinată lucrarea, ce nu corespunde cu importanța spațiului cu cea mai mare vizibilitate din București.

Nu replica propriu-zisă a lucrării realizată de regretatul Vasile Gorduz în spiritul fostei Academii de Arte Frumoase a durut, și nici măcar remarcele unor curatori de prim rang ai spațiului cultural românesc și a căror respectabilitate nu era pusă la îndoială. Până acum. Altceva apare strident în această inițiativă amestecată și scoasă de la bun început din terenul de joc al artei și pusă în modul cel mai interesat sub oblăduirea administrativă a primăriei cu stridențele ei politice.

Din acest compromis, este pusă la îndoială memoria redutabilă, dar de modă veche, a greilor într-ale criticii de artă, ce au ajuns să susțină sus și tare ba sensibilități noi împotriva părerilor neavenite ale unor (citez) „gospodine venite din fața aragazului”, ba contrarul. Odată ce inamicul – „gospodina opinionistă” – s-ar transforma într-un hipster cu sensibilități ultra contemporane, altermoderne, acest tip de curatori vor invoca marea artă a mediilor tradiționale…

Lucrarea din 1983 a făcut istorie în același timp cu istoria post-comunistă, timp în care s-au schimbat foarte multe, de la modul de a citi o imagine, la modul de viață și mai ales al mentalităților.
E dificil ca în 2012 să mai asculți inepții care acuză imbecilități ce invocă aberații ce se trag din insulte șamd, fiecare având la bază frustrări de naturi foarte îndepărtate de problema punctuală a artei. Nu vom putea afla nici frustrările „gospodinei”, deoarece ea este un simplu termen evocativ al imaginarului misogin, mizantrop, xenofob, misofil, al cutărui sau cutărui curator, nici frustrările celor ce nu pot să accepte lema instituită în artă încă din vremea lui Duchamp drept pentru care orice trecător anonim are deplina libertate nu doar să-și exprime părerea – deseori subestimată de experții români – față de o operă de artă, oricare ar fi ea, ci chiar să facă artă.

Acest lanț al slăbiciunilor prezintă însă o stare clară a dezechilibrului între puterea actuală a pieței de artă cu vizibilitate în spațiile publice, care are în occident o structură puternică, suportată prin management cultural de cele mai serioase instituții, și atracția pentru chilipiruri de tip comunist, (ne pare rău să o spunem), ce se reflectă în spațiul public românesc aflat în aceeași inerție chiar și după un sfert de veac de la căderea zidului Berlinului. Deschiderea ar fi trebuit să aducă claritate și transparență în primul rând în mediul dezinteresat al artei.

O investiție serioasă în artă, pentru a fi credibilă, așa cum pretind cei ce au instalat copia lucrării lui Vasile Gorduz, nu ar fi fost prezentată în acest tandem disonant: administrație locală-mediu artistic. Mai exact, lucrarea nu ar fi fost dezvelită ca un monument, invocând că l-au scos pe robustul Traian, proaspăt ieșit din odăile subterane ale muzeului, să ne arate cum face „crucea” folosind lupoaica, de jumătate icon roman, de jumătate stindard dacic, și in totalitate himeră socialistă. Deși sinteză daco-romană inventată de însuși Gorduz, ea a fost pusă în operă într-o lucrare cu adevărat excepțională, dar hellas, ne-monumentală! În plus, cum să descurajezi comentariile gospodinelor clevetitoare – această alăturare, ușor pleonastică, dintre verticala-Traian și orizontala-lupoaică stindard – decât asociind-o cu brațele orizontale ale unei cruci?!

Odată cu dezvelirea monumentului, ultimul pe itinerarul Sevilla-Roma-Bucuresti, parcă ne-am fi întors în ani, atunci când disidența tacită a plasticienilor încerca să deturneze anecdotele subversive regimului ce ironizau bunăoară poporul român ca fiind progenitura paradoxală a cuplului Traian și Decebal.

După aproape 30 de ani de la realizarea primei lucrări a Împăratului Traian, pe ce mizează inițiatorii proiectului? Pe faptul că trecătorul obișnuit al capitalei, devenit între timp cosmopolit, italienizat (deși latinizat), se va simți lezat de alăturarea dintre un conducător de trib și un imperator, așadar va accepta – ca să nu fie luat de ignorant – deturnarea anecdotei de mai sus într-una și mai sinistră: alăturarea dintre un imperator și o lupoaică? Mai mult, ar trebui să accepte, fără să crâcnească, cel mai autoritar „punct” pus de un expert receptiv la sensibilitățile (cităm) „postmoderne ale momentului actual”: anume o cruce??
Mai avenit decât atât din partea unui expert cu greutate ce ar putea fi? Un sicriu de cleștar cu moaștele lui Traian? Asta da emerging art!

Revenind însă la problema de fond ce nu are legătură cu experții, sau cu neaveniții, sau cu frustrările, lucrarea expusă în fața Muzeului de Istorie Națională a României pe axa latinității a absorbit potențialul amplasamentului și are alura unei piese expuse într-un sit civilizat, dedicat artei. Dar pentru a avea efectul scontat – cel de a aduce un plus de valoare și nu un plus de popularitate electorală – această intervenție într-un spațiu urban de maximă vizibilitate din centrul capitalei ar fi trebuit abordată în mod diferit: printr-un concurs de proiecte, o expoziție de proiecte câștigătoare și abia apoi realizarea lucrării. Ori dacă originalul se află la Sevilla, și o variantă la Roma, asta nu înseamnă obligatoriu că o a treia copie va fi potrivită pe scările Muzeului de Istorie de la București.

Bucureștiul nu mai este demult un mic Paris, și nicidecum o mică Romă ori Sevilla, iar Dâmbovița primește cu greutate deschiderea vreunui spațiu public ca cele ale Guadalquiriului.
Dar așa cum este imposibil să-i pui unui muribund o tichie de mărgăritar, pentru că tichia nu doar că nu i s-ar potrivi, dar este din alt proverb, așa nu poți să înfrumusețezi o capitală ce se prăbușește sub ochii tăi împopoțonând-o pe ici pe colo cu sculpturi dintr-o piesă de teatru de care vrem să fugim cât mai departe.
Celor ce pretind că au făcut cu acest gest o reconversie urbană prin deschiderea unui spațiu dedicat artelor vizuale într-un spațiu curat și decent al intrării în Muzeu, trebuie să li se re-re-re-amintească faptul că pe o rază de câteva sute de metri se dărâmă sub ochii lor indolenți cea mai mare parte a patrimoniului acestui oraș mutilat.
Eforturile artiștilor și arhitecților, ale administrației locale, ale politicienilor ar putea să se reunească și să conducă la investiții majore în recuperarea unui patrimoniu abandonat mult înainte de dispariție, și apoi toate aceste cosmetizări, ce au acum un aer de chilipir nici măcar foarte profitabil, ar fi mult mai vizibile într-un plan de ansamblu. Altfel, lăsați arta artei și nu unui primar, oricine ar fi el.

În spiritul artistic ce reflectă sensibilitatea momentului actual ni s-ar părea nouă, trecătorilor, mult mai potrivit și mai plauzibil un Dracula gol pușcă, ieșind „parcă” din subsolurile aflate câteva numere mai sus, la 22, tot în Calea Victoriei, colț cu pasajul Macca, în porticul odinioară magistral proiectat de Radu Dudescu, aflat acum în ruină.

Trecătorul Ahile Măslină

Cu 2% mai buni

Visual

Salvati Delta
decorator aprilie 2012 www.salvatidelta.ro
fish decorator
Sub sloganul “Salvati copiii Deltei!” dorim sa atragem atentia asupra nevoii de a-i sprijini pe elevii care nu pot continua scoala din motive de saracie si de distanta foarte mare de unitatea de invatamant.

Din ce in ce mai multi copii din Delta nu isi pot continua studiile dupa gimnaziu. Cele mai apropiate licee sunt in Tulcea sau la Sulina, la zeci de kilometri de casa. Costurile legate de scolarizarea copiilor departe de casa (mancarea, rechizitele scolare, cartile, imbracamintea, chiria etc.) sunt foarte greu de suportat de majoritatea familiilor din zona rurala a Deltei Dunarii. Acest fapt ii împinge pe unii elevi sa renunte la scoala inainte de finalizarea unui ciclu de invatamant sau inainte de a obtine o calificare sau o specializare. Nu in putine cazuri, familiile prefera sa-i trimita pe copii sa munceasca pentru a contribui la veniturile familiei.

Cu banii colectati din campania “Salvati copiii Deltei!” vom acorda burse pentru copiii din Delta Dunarii care au abandonat sau sunt in pericol de a abandona scoala din motive de saracie. Exista o noua specie pe cale de disparitie in Delta: oamenii care au acces la scoala. Redirectioneaza 2% din impozitul aferent anului 2011 catre Salvati Dunarea si Delta si salveaza astfel educatia copiilor Deltei. Ajuta-ne sa le oferim bursele de care au nevoie! Noi dam copiii la scoala.

Formularele salvatoare le gasiti aici

Români ignorați

Multe dintre inventiile romanesti s-ar putea califica pentru premiul “Ig Nobel”, dar muuult mai multe pentru “Nobel”. Dintre ponoasele mass-mediei romanesti, asta cred eu ca e cel mai mare: ca nu prezinta povestile romanilor care puteau, daca ar fi avut suportul autoritatilor, sa schimbe lumea. Haideti sa nu-i uitam, sa le spunem povestile mai departe, pentru a nu uita macar cine am fi putut fi.

Nota: Din pacate, articolului de mai jos nu i-am putut identifica sursa, el fiind cules de pe wall-ul Bristenei de Satmari.

Continue reading “Români ignorați”

Ghid de nesupunere civică

Lectura obligatorie!
.
Felicitari celor care au iesit in strada pentru drepturile noastre, ale tuturor!
Jandarmii si politistii nu cunosc legislatia referitoare la adunarile publice si de cele mai multe ori comit abuzuri impotriva oamenilor care demonstreaza in spatiul public. E cazul sa va informati cu privire la drepturile voastre si sa actionati in consecinta.

Autoservire în Norvegia

In Germania fermierii te lasa sa iti culegi singur fructele, le cantaresti si le platesti intr-un loc amenajat direct in camp, fara sa fii supravegheat. In tarile care au agricultura ecologica (sau macar integrata) dezvoltata, acest sistem functioneaza foarte bine. E un sistem bazat pe incredere si sustinere reciproca. E un sistem prin care oamenii deschisi la minte aleg sa manace sanatos ajutand economia agricola locala, dar si mediul.
Bravo lor, e un exemplu pe care ar trebui sa-l urmam cat mai repede si sa nu mai asteptam sa ne lovim de acelasi probleme. Produsele noastre eco/bio nu sunt valorificate, in timp ce concurenta neloiala ne indoapa cu legume si fructe fara gust si extrem de periculoase din cauza sistemului de control bonlav.

Continue reading “Autoservire în Norvegia”

Scrisoare deschisă: Pericolele exploatării gazului de șist în România

Dragi prieteni romani,

Suntem un grup de activitisti ecologisti romani si bulgari impreuna cu o organizatie engleza ecologista numita Frack Off. Pledam pentru o interzicere completa a extragerii de gaze de sist in Romania, Europa, si in lume de vreme ce singura metoda utilizabila, prin fracturare hidraulica, distruge natura la toate nivelele si iremediabil. Vom organiza un protest nu departe de Ambasada Romaniei din Londra, la 33 Kensington High Street, Sambata 11 februarie la ora 14. Dorim sa atragem atentia asupra pericolelor legate de exploatarile gazelor de sist si ca acestea sa fie interzise in Romania.
Continue reading “Scrisoare deschisă: Pericolele exploatării gazului de șist în România”

Votează ulmul din Căpeni!

Votează aici ULMUL DIN CĂPENI şi Arborele Anului în EUROPA va fi din ROMÂNIA!
Ulmul de câmp din Căpeni, din Depresiunea Baraoltului, judeţul Covasna, a câştigat în anul 2011 titlul „Arborele Anului în România”, cu 13.096 de voturi, competiţia fiind organizată de către Fundaţia Pentru Parteneriat din Miercurea Ciuc.
Arborele are o înălţime de peste 35 de metri şi o circumferinţă de 7,3 m, iar pentru cuprinderea lui ar fi nevoie de cinci adulţi.
Ulmul a supravieţuit mai multor inundaţii, incendii, dar a rezistat şi la atacul ciupercilor de ulmi, care au nimicit, la începutul secolului al XX-lea, mai mult de 75% din populatia de ulmi a Europei.

La data de 1 februarie 2012 a fost lansată competiţia ARBORELE ANULUI ÎN EUROPA/ European Tree of the Year, de către Fundaţia Cehă pentru Parteneriat de Mediu şi Ulmul de câmp din Căpeni reprezintă România în acest concurs.
În anul 2011, prin Teiul din Lelicieni, tot România a câştigat titlul de Arborele anului în Europa.
Procesul de votare se va închide în data de 29 februarie 2012.
În prezent 7 arbori concurează pentru titlul european.
Pentru ca ţara noastră, prin ulmul de câmp de 300 de ani, să fie câştigătorul concursului ”Arborele Anului în Europa”, avem nevoie de voturile voastre, de voturile dumneavoastră, care se pot exprima accesând site-ul următor: is.gd/ulmuldincapeni
După exprimarea votului, veţi primi prin e-mail un link (poate veni şi în spam!) de confirmare.Votul va fi înregistrat doar după ce veţi face click pe acesta!!! O adresă de e-mail se poate folosi doar o singură dată. Voturile trimise de la adrese de e-mail temporare vor fi şterse de către organizaţie. Fundaţia cehă îşi rezervă dreptul de a verifica dacă o adresă de e-mail, de la care s-a votat, este valabilă şi, în caz contrar, să anuleze votul.
Ce mai puteţi face pentru victoria Ulmului de câmp de la Căpeni? Vă rugăm să vă convingeţi familia, prietenii, vecinii şi colegii să voteze!
Să câştige România pentru a doua oară concursul european!
Votaţi! Mulţumim! Persoană de contact: Demeter Zoltán – 0746-089140